Skip navigation

Filosofia

Stil de viață sănătos în armonie cu natura

Numele Pfanner reprezintă o familie, o companie, o marcă şi o filosofie: facem tot ce ne stă în putință pentru a oferi produse de înaltă calitate, folosind darurile naturii. În centrul acestei filosofii sunt oamenii și nevoile lor; în cazul nostru, gustul, bucuria, sănătatea şi sucurile. Acest lucru înseamnă că la fiecare nivel al procesului de fabricaţie aplicăm cele mai înalte standarde de calitate care sunt asigurate prin monitorizare şi controale constante. Avem mare grijă la selectarea, procesarea şi îmbutelierea fructelor noastre. Credem că inovarea, dezvoltarea şi îmbunătăţirea continuă reflectă un brand viu. Şi acest lucru a trecut testul timpului: în decursul a peste 160 de ani, Pfanner a câştigat încrederea a milioane de consumatori.

Factbox

Hermann Pfanner Getränke GmbH a fost înfiinţată în 1856 şi este o afacere de familie. Compania are 1000 de angajaţi în întreaga Europă. Începând cu 1998, cifra de afaceri a companiei s-a triplat, în principal ca rezultat al volumului mare de vânzări la export. În prezent, Pfanner are unităţi de producţie în Enns (Austria), Lauterach (Austria), Policoro (Italia), Hamburg (Germania) şi Bar (Ucraina) şi o cotă de export de 80%. Doar 20% din bunurile produse rămân în ţara de fabricaţie.

pfanner-getraenke-zertifikate.png
Umsatz_Stand2024_en.png

Istoric

Rădăcinile afacerii de familie sunt legate de Max Hermann Pfanner şi anul 1856...

Sustenabilitate și Responsabilitate socială

Internațional

Experienţa Pfanner privind sucul de fructe şi ceaiul rece este apreciată în întreaga lume. Afacerea de familie din regiunea Vorarlberg are locaţii de producţie în Lauterach, Enns, Hamburg, Policoro şi Bar. Doar 20% din bunurile fabricate rămân în Austria, restul de 80% sunt exportate în peste 80 de ţări din întreaga lume. Principalele pieţe sunt Germania, Austria, Italia şi Republica Cehă.

Locații

Producție

Pfanner acordă o atenţie deosebită standardului de calitate al companiei. A obţinut certificări de nivel înalt (IFS) pentru toate fabricile.

„Dragostea pentru fructe este baza calității Pfanner”

- Management excelent al calităţii
- Fabrică de ultimă generaţie în Europa
- Cele mai înalte standarde de protejare a mediului

IFS_Lauterach_Deutsch_ZER.png
www.qualityaustria.com/de/cert

Publicitare

Când Peter Pfanner nu se află în faţa camerelor de filmat a reclamelor TV, este director general şi co-proprietar al companiei Pfanner GmbH. O companie de succes precum Pfanner, dedicată stilului de viaţă sănătos, trebuie să-şi trateze afacerea cu maximă seriozitate. Acest lucru este valabil şi în ceea ce priveşte calitatea, dar şi relaţia pe care o avem cu partenerii de afaceri şi cu clienţii noştri. 

In the mountains

Above the clouds

Pfanner Active

Pfanner Faitrade

The bear is back

Apple picking

Misiunea noastră

- Dragostea pentru fructe a fost baza pentru un standard de înaltă calitate în afacerea noastră de familie de peste 160 de ani.
- Prin creativitate şi inovare, oferim produse sănătoase şi savuroase.
- Lucrăm cu clienţi, parteneri şi furnizori care pentru noi reprezintă o provocare iar cerinţele sunt foarte riguroase. Comunicăm în mod clar şi corect cu toți cei implicaţi.
- Continuăm să ne dezvoltăm în armonie cu societatea, suntem angajaţi în sustenabilitate şi în conservarea resurselor şi ne tratăm concurenţii cu respect.
- Împreună eliminăm toate piedicile care ne stau în cale şi acordăm o atenție deosebită în tot ceea ce facem.
- Folosim eficient facilitățile şi resursele companiei noastre.
- Cheltuielile noastre includ o remuneraţie corectă şi investiţii la un nivel foarte ridicat.
- Când vine vorba de management, vânzări şi producţie, stabilim standarde ridicate acordând o atenţie deosebită detaliilor.
- Considerăm că greşelile noastre sunt provocări, deoarece reprezintă experienţe care ne ajută să ne perfecţionăm. Avem curajul de a fi sinceri în situaţii critice.
- Mediul nostru de lucru este cooperativ, constructiv, ne apreciem şi ne sprijinim unul pe altul.
- Instruim angajații prin cursuri care oferă inspiraţie şi promovează un spirit antreprenorial.

Nu lucrăm la Pfanner, suntem Pfanner.

Compliance

Compliance este o componentă a managementului responsabil al companiei

PFANNER se obligă să adopte o conduită sustenabilă din punct de vedere etic și ecologic și să asigure integritatea în întreaga sa activitate economică. Valorile și standardele asociate au fost prezentate într-un Cod de conduită, care constituie baza pentru toate acțiunile și deciziile companiei. Ca o componentă elementară a structurii companiei, aceste cod este obligatoriu pentru toți angajații grupului PFANNER.